|
Cardul
european si cardul national de asigurari sociale de sanatate
Legea Nr. 95 din 14 aprilie 2006-extras-privind
reforma in domeniul sanatatii-actualizata-
Emitent: Parlamentul
Publicata in: Monitorul Oficial Nr. 372 din 28 aprilie 2006
Text in vigoare incepand cu data de 6 octombrie 2006
Text actualizat in baza
actelor normative modificatoare, publicate in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, pana la 6 octombrie 2006:
Rectificarea publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 391 din 5 mai 2006;
Ordonanta Guvernului nr. 35/2006;
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/2006;
Rectificarea publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 823 din 6 octombrie 2006.
TITLUL IX
Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate
CAP. 1
Dispozitii generale
ART. 318
Prezentul titlu stabileste principiile, cadrul general si procedurile
privind elaborarea, implementarea si distribuirea in Romania a
cardului european si a cardului national de asigurari sociale
de sanatate, precum si responsabilitatile institutiilor publice
implicate in acest proces.
ART. 319
In intelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite
au urmatoarea semnificatie:
a) card european de asigurari sociale de sanatate, denumit in
continuare card european – documentul care confera titularului
asigurat dreptul la prestatii medicale necesare in cadrul unei
sederi temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene;
b) card national de asigurari sociale de sanatate, denumit in
continuare card national – documentul care dovedeste ca
titularul acestuia este asigurat in sistemul de asigurari sociale
de sanatate din Romania;
c) case de asigurari de sanatate – casele de asigurari de
sanatate judetene si a municipiului Bucuresti;
d) asigurat – persoana asigurata conform legislatiei in
vigoare in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate
din Romania;
e) sedere temporara – deplasarea unei persoane in unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale,
familiale sau pentru studii, pentru o perioada de timp necesara
deplasarii, dar nu mai mult de 6 luni.
CAP. 2
Cardul european de asigurari sociale de sanatate
ART. 320
Cardul european contine urmatorul set obligatoriu de informatii
vizibile:
a) numele si prenumele asiguratului;
b) codul numeric personal al asiguratului;
c) data nasterii asiguratului;
d) data expirarii cardului;
e) codul Organizatiei Internationale pentru Standardizare pentru
statul membru emitent al cardului;
f) numarul de identificare si acronimul casei de asigurari de
sanatate care emite cardul;
g) numarul cardului.
ART. 321
(1) Cardul european se elibereaza pe cheltuiala asiguratului,
de catre casa de asigurari de sanatate la care acesta este asigurat.
(2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzata de casa de
asigurari de sanatate decat in situatia in care asiguratul nu
face dovada platii la zi a contributiei de asigurari sociale de
sanatate.
(3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul
sistemului informatic unic national care gestioneaza aplicarea
regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguratilor
aflati in sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene.
(4) Asiguratul care solicita inlocuirea cardului european in interiorul
perioadei de valabilitate stabilite prin reglementarile Uniunii
Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a carui
perioada de valabilitate nu va putea depasi perioada de valabilitate
a cardului initial.
(5) Datele solicitate de casele de asigurari de sanatate emitente
ale cardului european, precum si de alte institutii care manipuleaza
aceste informatii se supun legislatiei referitoare la prelucrarea
datelor cu caracter personal.
(6) In cazul in care circumstante exceptionale impiedica eliberarea
cardului european, casa de asigurari de sanatate va elibera un
certificat inlocuitor provizoriu cu o perioada de valabilitate
stabilita conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu
se aproba prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurari
de Sanatate.
ART. 322
Cardul european se elibereaza numai in situatia deplasarii asiguratului
pentru sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene.
ART. 323
Perioada de valabilitate a cardului european este stabilita astfel
incat sa acopere perioada de timp necesara sederii temporare,
dar nu poate depasi 6 luni de la data emiterii.
ART. 324
(1) Cardul european poate fi utilizat de catre asiguratii din
sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania numai pe
teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1) cardul european nu
produce efecte pe teritoriul Romaniei si nu creeaza nici o obligatie
pentru furnizorii de servicii medicale din Romania.
ART. 325
(1) Furnizorii de servicii medicale aflati in relatii contractuale
cu casele de asigurari de sanatate au obligatia de a acorda asistenta
medicala necesara titularilor cardului european emis de unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene, in perioada de valabilitate
a cardului si in aceleasi conditii ca pentru persoanele asigurate
in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate din Romania,
urmand a evidentia si raporta distinct caselor de asigurari sociale
de sanatate serviciile medicale acordate pentru aceasta categorie
de persoane.
(2) Casele de asigurari de sanatate au obligatia de a recunoaste
cardurile emise de statele membre ale Uniunii Europene.
ART. 326
(1) Cardul european confera dreptul pentru asigurat de a beneficia
de asistenta medicala necesara in cursul unei sederi temporare
intr-un stat membru al Uniunii Europene.
(2) Cheltuielile ocazionate de asistenta medicala prevazuta la
alin. (1) vor fi rambursate de casa de asigurari de sanatate emitenta
a cardului, prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
(3) Asistenta medicala prevazuta la alin. (1) nu trebuie sa depaseasca
ceea ce este necesar din punct de vedere medical in timpul sederii
temporare.
(4) Persoanele asigurate in unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate in
Romania in acelasi mod cu asiguratii romani.
(5) In bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate vor fi
alocate sume distincte pentru operatiunile de rambursare prevazute
la alin. (2).
ART. 327
Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care
il solicita.
ART. 328
Cardul european nu acopera situatia in care asiguratul se deplaseaza
intr-un stat membru al Uniunii Europene in vederea beneficierii
de tratament medical.
ART. 329
Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum si modalitatile
de elaborare si implementare ale acestuia se aproba prin ordin
al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
CAP. 3
Cardul national de asigurari sociale de sanatate
ART. 330
Cardul national de asigurari sociale de sanatate este un card
electronic, distinct de cardul european de asigurari sociale de
sanatate.
ART. 331
Informatiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul national
sunt urmatoarele:
a) datele de identitate si codul numeric personal;
b) dovada achitarii contributiei pentru asigurarile sociale de
sanatate;
c) inregistrarea numarului de solicitari de servicii medicale,
prin codul furnizorului;
d) diagnostice medicale cu risc vital;
e) grupa sanguina si Rh;
f) data expirarii cardului;
g) numarul de identificare si acronimul casei de asigurari de
sanatate care emite cardul;
h) numarul cardului.
ART. 332
(1) Cardul national se elibereaza de casa de asigurari de sanatate
unde figureaza ca asigurat titularul cardului.
(2) Cheltuielile necesare pentru eliberarea cardului national
sunt suportate de casa de asigurari de sanatate emitenta.
ART. 333
Cardul national se elibereaza numai prin sistemul informatic unic
integrat al asigurarilor sociale de sanatate.
ART. 334
Cardul national poate fi utilizat numai pe teritoriul Romaniei.
ART. 335
Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale
aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate
au obligatia de a acorda asistenta medicala titularilor de card
national in conditiile prevazute de contractul-cadru si de normele
metodologice de aplicare a acestuia.
ART. 336
Cardul national se emite individual pentru fiecare asigurat.
ART. 337
Caracteristicile tehnice ale cardului national, precum si modalitatile
de elaborare si implementare ale acestuia se aproba prin ordin
al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
ART. 338
In bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate
vor fi alocate sume pentru cardul national, astfel incat acesta
sa poata fi implementat pana la sfarsitul anului 2007.
|
|